Scrisorica

Aloha, Barosane Expert,

Eu am zburat oarecum multisor pe ruta Bucuresti – Vienna si viceversa, dar nu am vazut nici macar o varianta de zbor cu escala la New York, ca as fi luat-o si eu desigur, doar asa sa fac un test. Asa ca, banuiesc ca cineva v-a indus in eroare cu o possibila disparitie a Fantomass-ului prin aere americane. Totodata, nici nu vreau sa iau in calcul o asemenea ruta, de teama sa nu imi aresteze vreun agent FBI foarte vigilent, HTC-ul meu dragut pe motive de terorism sau suspiciuni de „malicious code”, chiar daca asta ne-ar ajuta pe toti din A-team sa localizam fara pic de dubiu si pe curierul lui fantomatic.

Mie mi se pare o solutie la fel de buna si implantarea unui CIP in bratul lui Fantomass, cu localizare GPRS, ca la porumbeii voiajori si sa vedem toate rutele verificate deja in timp real, pe google maps de exemplu. Asta pentru ca eu sunt convinsa ca pe aceste rute se gandesc stategii, training-uri si motivari de mare valoare si e pacat sa nu stabilim cu exactitate locul unde se nasc toate aceste idei geniale, care altfel par ca lipsesc cu desavarsire, vorba romanului, care s-a nascut poet, nu mancator de cartofi si varza ca klingonianul, iertati-mi cacofonia. Si aici am fost foarte finuta, pentru ca nu m-am gandit la bomboanele tradionale din Turcia despre care mi-ai povestit, pe care le vad foarte nimerite doar ptr managementul superior si chiar ma mir ca ar fi impartite si cu masa muncitoare. Totusi inteleg ca se apropie timpul ajustarilor salariale, de aceea, pot sa imi imaginez o intrebuintare reala pentru rahatul si halvitza turceasca, e bine ca s-au facut provizii din timp, ca sa stim gustul exact si sa nu ne lasam si anul acesta pacaliti.

Aaaa, daca ti se pare prea alambicat mail-ul meu, imagineaza-ti te rog, d-nule Barosan Expert, cum mi se pare mie PERL-ul …cred ca abia acum o sa intelegi, exact ce simt eu fata de el.

Din Vienna, asteptandu-mi smartphone-ul meu cu android fara pretentii,
Testeritza fara numar

Home comming

I am comming home. Vin acasa si o sa ma bucur de acest ACASA, cat de mult voi putea eu.
Fiindca vedeti voi, eu nu mai am casa, nu am mai avut-o din clipa in care am decis nebuneste sa plec in cautarea mea si a drumului meu in aceasta viata. Mi-am pierdut casa prima oara la 18 ani cand am ales sa refuz solutia sigura de a ramane alaturi de cei ce imi salvasera viitorul, dar imi construisera o colivie aurita pentru a nu ma rani prin viata. A fost o alegere mai mult confuza si speriata, dar nascuta din dorinta imensa de a fi libera, de a-mi putea alege drumurile si viata. Studentia a fost o pendulare intre casa si fara casa, inima mea a fost rupta intre dorul de casa si dorinta de a ma simti ca acasa – pe care nu il mai simteam nicaieri. Apoi a venit interdictia de a mai veni fizic acasa, atunci m-am pierdut pe mine cu totul si lucrurile au devenit si mai confuze si mai fara de inteles. Sa nu poti sa mergi in singurul loc de pe lume unde te-ai simtit candva ca acasa, e ca si cum ai fi o corabie careia tocmai cineva i-a taiat singura ancora si pluteste in deriva. Un nor si un fulger si gata – incepe furtuna care te va indeparta tot mai mult de malul cel sigur si primitor.
Cum lucrurile uneori sunt fara de inteles, permisul de intoarcere acasa avea coperti negre de doliu care vesteau despartirea finala de cea care reprezinta totul pentru mine. O durere imensa nu numai a pierderii cat si a neputintei de a alina atata suferinta si de a indrepta realitatea. Intre mine si singura mea mama adevarata se adunasera pic cu pic un ocean de diferente irecuperabile, create doar de timpul hain care a departat prea tare doua spirite asemanatoare dar venite din alte timpuri. Atunci mi-am mai pierdut o data casa, si ce imi era mai drag din ea.
Candva printre toate aceste povesti am decis sa nu mai vreau sa posed niciodata nimic si sa nu mai vreau sa apartin niciodata nici unui loc. Casa mea este acolo unde pot crea, unde ma pot simti suficient de safe si de sigura pe mine. Ma simt acasa si pe malul marii la Constanta si in Vienna printre oameni ce vorbesc intr-o alta limba si in Suedia cea departata pe care o ador la nebunie. Casa mea e cu mine – sunt ca un melc care isi poarta cochilia – ma concentrez doar pe dara asta subtire pe care o las printre oameni.
Vin acasa acum, chiar daca nu stiu exact ce mai inseamna asta. Dar promit ca o sa ma bucur cuminte de agitatie si nebunie, de fulgi si zapada troiene, de oameni si de povestile lor de Craciun. Desi in casa mea nu ma astepta miros de brad gata impodobit si de cozonaci proapeti scos din cuptor, desi nu se aud colinde si nici nu bate nimeni la usa, eu stiu ca le pot crea singura pe toate si ca voi avea anul acesta un CRACIUN adevarat.

Toamna in Vienna

Timp hain, numeri fara mila pasii nostrii transformati in zile si nopti, in cautari si regasiri, in bucurie si tristete amestecate darnic pe acest pamant. Opresti clepsidra doar cand intra in rezonanta cu bataile inimii; atunci despartirile devin nopti polare luminate palid de mesaje dragi de la oameni de departe, atunci secundele se alungesc grele de atata asteptare si timpul parca nici nu mai vrea sa treaca. Impartita intre dorul de casa si dorinta de a descoperi cat mai multe in Vienna, am si uitat sa va colorez blogul in culorile toamnei ce mi-a umplut inima.

Vienna a ruginit toata, si-a pus condurii cei fermecati si rochiile cele pestrite si valseaza cu vantul antrenandu-se constiincioasa pentru bal. Viennezii au ruginit si ei printre frunze si dovleci, printre sarbatori si raze palide de soare mijite de printre nori. E toamna iar in Vienna, e prima toamna care imi vorbeste despre altceva decat frig si ploi, sufletul imi mai respira inca liber vorbind limbi straine.

As vrea sa ma ascund sub frunze, sa nu imi mai aduc aminte iar si iar, de o alta toamna haina, in care dincolo de treptele urcate in ritm de copil, nu ma astepta toamna cea vesela si colorata, ci o cruce neagra, batuta adanc in cuie de cuvintele care mi-au mahnit copilaria: „Tu de azi esti orfana!”

Dar toamna e pe sfarsite, stiu eu bine, vantul va usca orice lacrima si soarele chiar cu dinti va incalzi orice suflet, caci tot ce e pe acest pamant nu e chiar dupa voia noastra; chiar bune, chiar rele tot de Sus sunt trimise spre incercare si spre izbanda. Toamna asta in Vienna mi-a vorbit despre impacare si iertare, asa ca cele rele sa se spele, cele bune sa se adune … o noua zi, un nou drum, o noua reusita. Candva poate va ma voi impaca si cu toamna si cu intamplarile ei rasucite de vant; pana atunci peste frunzele cazute de peste tot, imi potrivesc pasii pe aleile Viennei, bucurandu-mi sufletul de fiecare secunda.

Strada mea

Nu as putea sa va faceti o impresie corecta despre Vienna, daca nu v-as povesti si despre marginea mea de oras in care locuiesc si lucrez. Nordul Viennei se desprinde total de istoria capitalei Austriei, statuile plictisite de blitzurile turistilor si cladirile impunatoare din Centru sunt inlocuite de practic si util. Industrial Zentrum Nord – nu e o zona de atractii, nu vine cu nimic deosebit sau special, dar are un farmec aparte, o liniste si amortire care iti dau o stare de calm si pace, neasteptata pentru un oras atat de mare si agitat.

Locuiesc acum intr-o casa cu curte si gradina, intr-o zona doar de case si gradini. Lipite unele de altele, micute si foarte clasice, totusi fiecare casa in parte are farmecul ei dat de micile detalii adaugate de proprietari. Un pitic de gradina care te asteapta pe o alee, un card de ratuste incremenite alaturi de o oaza de apa, un leagan de copil amenajat la umbra unui copac batran si intelept, un gard impanzit cu ghiveche inflorite, un dovleac primitor zambindu-ti strengareste de pe prispa unei case, o cutie postala in forma de borcan de marmelada, si cate si mai cate suprize in 10 minute de mers pe jos. Uneori ma mai intalnesc cu cate un vecin sau vecina mai prietenosi – doi motani simandicosi si o pisicuta alintata – care ma trateaza ca de obicei cu indiferenta specifica austriaca, urmarindu-ma atent pe dupa mustati.

Linistea este singura imparateasa in aceasta zona. E o liniste atat de puternica incat cantecul greierilor pare „asurzitor”. Ei imi sunt prieteni la intoarcerea spre casa, impreuna cu stelele cazatoare. Cerul e atat de clar incat nu ai nevoie decat de putina rabdare pentru a numara toate stelele, iar aerul are racoarea zonei de munte dar si prospetimea brazilor care inverzesc intregul cartier. Strada mea e impadurita cu toate speciile de copaci si fiecare casa se mandreste cu gradina ei verde altfel aranjata dar la fel de minunta ca a vecinului de alaturi.

In fata ferestrei mele actuale e o gradinita, nu cred ca ar putut fi altceva – si in fiecare dimineata vad fetite si baietei adusi in brate, tinuti de mana sau descarcati din masini. Fiecare parinte isi „aterizeaza” cu atentie copilul intr-o sala mare pazita de educatoare, si apoi la plecare inconjoara prin gradina pana in dreptul ferestrei mele pentru a mai da un ramas bun micutului sau micutei lipite langa geam. E ca o despartire treptata, momentul plecarii parintilor se amana cu cateva secunde pana in fata ferestrei si nu mai pare atat de dureros. Sunt clipe care trec atat de repede si atat de neobservate, sunt picaturi de iubire care se strang in fata mea zi de zi si care ma incarca de incredere in viitor.

Mitzisor, nu ai vrea totusi sa te intorci acasa?
Promit ca o sa te duc si pe tine la o gradinita pe strada mea …

Pofta buna in Vienna!

Cum primesc intrebari diverse despre Vienna, locuitorii si obiceiurile lor, m-am hotarat sa incerc sa va raspund la toti deodata, desigur filtrand informatiile intr-un mod pur subiectiv, fiindca stiti bine, despre ce e bun si ce e mai putin bun nu se poate vorbi decat la modul personal.

Mahlzeit - Pofta buna

Si incep invitandu-va la masa, oriunde vreti voi, intr-unul din zecile de restaurante vechi, medievale parca, ale capitalei europene celebra in lume prin Schnitzelul ei Viennez. Daca ati comandat cel putin o data in Vienna un Schnitzel, atunci probabil ca ati trait ca si mine uimirea ca celebritatea nu este legata intotdeauna de calitate sau un gust deosebit, ci mai degraba de marimea impresionanta. In general, portiile de mancare sunt create pentru ciclopi sau uriasi ingrozitor de flamanzi si insetati. In cazul lor, gustul nu mai conteaza, fiindca foamea devine cel mai bun bucatar: carnea de porc, galustile, catofii si varza – fiind elementele de baza ale bucatariei austriece.

Holzhackerteller

Dar am inceput povestea despre mancare, fara a aminti mai intai de toate despre la fel de celebrul Wurst – carnatul traditional austriac/german – care nu vine singur la atac, ci impreuna cu o familie impresionanta ca numar: Curry-wurst – ptr cei carora le place picant, Kase-wurst – o combinatie de carnat cu branza, Brat-wurst – un carnat alb de porc, Rot-wurst – fratele lui rosiatic, Leber-wurst – cu ficat, Koch-wurst – caltabosul nostru si ca sa stricam rima o sa amintesc de carnaciorii vienezi Wiener Würstchen care ii concureaza pe cei germani Frankfurter si o sa inchei cu infioratoarea Leberkaese pe care nici nu vreau sa v-o descriu. Carnatii se gasesc la orice colt de strada, in concurenta directa cu Pizza italiana si Shaorma turceasca. Se rumenesc pe gratar, le adauga mustar si o chifla si gata, clientul este servit. (Ca sa intelegeti importanta acestui fel de mancare pentru austrieci, pot doar sa va spun ca numele lui s-a transformat si intr-o expresie curenta Wurscht fiind echivalentul lui La naiba, damn.)

Ghidul meu turistic despre Vienna, ma anunta discret ca „Pana cu circa 5 ani in urma, Austria inca lua masa in secolul al XIX-lea” si apoi incearca sa ma abureasca vorbindu-mi despre „Noua bucatarie vienneza„, care inlocuieste porcul cu carnea de vita, scoate faina din sosuri si introduce legumele si tot felul de mirodenii, eliberand Austria de vechea sa rigiditate culinara. Wurscht – nu am vazut inca asa ceva. Totul a ramas foarte traditional: supele sunt 100% Knorr sau Maggy, nu au ciorbe deloc, nu se mananca paine decat la micul dejun, cartofii sunt de baza, zilnic, in diferite forme, dar pot fi inlocuiti la alegere cu orez fiert simplu si singura alternativa culinara viabila pe care o am descoperit-o in Vienna e sa emigrezi intr-un restaurant asiatic si sa te delectezi cu Running Sushi sau wok-uri la alegere.
Si totusi, Austria isi sterge rusinea prin dulciuri si prajituri – aici isi ia marea revansa fata de orice bucatarie din lume. Prajiturile, bomboanele, torturile sunt desavarsite in gust si forma. Strudelul cu mere sau cu branza, este facut exact cum imi povestea mama ca il putea facea si ea pe vremea cand inca se mai gasea in Romania faina, unt, lapte de calitate. Adica se intinde aluatul cu palmele in aer, ca intr-un dans al degetelor mangaind aluatul, apoi se rastoarna cu o fata de masa peste amestecul delicios din interior. Viennezii adauga la orice dulce si frisca, asa ca o ultima incercare de a transforma totul intr-o bomba calorica, dar putem trece usor cu vederea, mai ales cand gustam din ele. Placinte, check-uri, tarte cu de toate, gogosi umplute si neumplute, profiterol cu diferite sortimente de crema, bomboane de toate felurile, alune, nuci si alte fructe in ciocolata – toate astea sunt doar cateva din sortimentele cu care ne imbie Vienna.

Am mancat tort Dobos, tort de nuca sau tort de ciocolata exact cu gustul perfect de acasa. Cand gust dintr-o felie de tort, inchid ochii si incerc sa caut cea mai mica greseala, dar aromele sunt perfecte, blatul perfect inmuiat, bucatarul a fost sigur un vrajitor si a combinat cremele intr-un mod desavarsit. Iar la final incerc sa aleg care sa fie tortul meu favorit, dar inca nu ma pot decide, mai trebuie sa gust. Vienna se mandreste insa cu un alt tort – numit Sacher – o combinatie de ciocolata cu gem de caise – care insa mie nu mi-a spus nimic deosebit. In fine, chestie de gusturi.

Cred ca v-am facut pofta suficienta, iar daca va e cumva si sete – o sa va detaliez in postul urmator vinurile si berea ce curg aici din belsug.
Totusi ca sa inchei sincer, daca ar fi sa aleg un singur lucru de mancare pentru a defini Vienna – eu as alege cu ochii inchisi Maroni – castanele coapte. Este o alegere subiectiva stiu, legata de prima mea vizita in Vienna anului 1994, de Craciun, din care mi-a ramas cel mai puternic poate mirosul castanelor coapte contrastand cu tacerea zapezii ce se asternuse peste pomi si strazi, ca o mantie lunga, alba de mireasa pentru o domnita atat de veche, dar noua pentru mine. Castanele coapte imi plac mie cel mai mult si desi nu cred ca sunt tradionale austriece, vor ramane pentru mine la fel de bune ca si Vienna – fierbinti la inceput, racindu-se in palme, crocante la suprafata dar moi in interior, usor mirositoare si mereu terminandu-se prea repede.
Pofta buna in Vienna!

Stereotype

If you are entirely lonely in Vienna and when you really loose the appetite for Vienna´s museums, parks, shops, when you get bored about virtual reality or facebook news feed, maybe you can think about finding new friends. Then, you have two major options: to find non-speaking friends like the following sweet guy below, or to put a little trust in your communication skills and to take the risks of speaking with real persons.

New friend in Vienna

Even that I recommend the first option being the best (no big expectation, no disappointments), sometimes you have to take the risks and to meet other people. In this specific case, try to be yourself and try not to think in stereotypes, because for sure they are not true. Better smile and listen to those specific individuals, do not care about the nationality written in their passports as you do not check their visa – better drink with them a beer, eat a Schnitzel if you are in Vienna, and have a good time – like I did.

Virtual friends

Stereotypes – there are so false and creates such a false image about a country and their people. For example, it is said that we, Romanians, have a lot of hospitality. We are very proud of that, isn´t it? Unfortunately in Bucharest I have had once some foreign colleagues from different countries. Any of the other Romanian colleagues, didn´t find for them in 2 years some free time to spend together, to show the city or to invite them at lunch. Well done!
People from Sweden are naïve and all are in big depression. I am not very sure, please help! Are they suicidal when are singing at funny parties or especially when sailing for weeks on their own beautifully boats? Are they naïve before they have installed almost everywhere their ultra-performing security cameras or after that, when they can sleep well, with the doors widely opened?
People from Germanic countries – they are said to be very cold people, but actually they were so kind with me, gave me a lot of information, maps, they warmed up the atmosphere by making jokes about my language abilities without being mean that I don´t understand all the words. Did I told you that they even delayed a train for me, to be able to rich my destination?
Americans …. I stop here, as I do not know how Americans really are. I know only that they stole from me my half soul, my best friend, and make her addicted to Californian lifestyle. Hey RedHat give my friend back … this post is for you and for all of my new friends.

Locomotiva Thomas

Ce inima de copil nu tresare cand aude zgomotul trenului ajungand intr-o gara … ce baietel nu isi doreste mereu sa afle noi aventuri ale prietenilor sai locomotive si vagoane, vorbarete si simpatice.

Thomas e o micuta locomotive, cu obrajori dulci, ce poarta nr #1 si nu lasa pe nimeni sa uite asta vreodata … Locomotiva Thomas

M-am nascut intr-un oras care incepea si se termina intr-o gara, printre croncanit de ciori. Aveam o cale ferata chiar alaturi de casa si glasul marfarului incarcat cu carbuni, imi trezea fratele din orice somn. Isi lipea fata de fereastra incercand sa si vada ceea ce doar se auzea. Daca eram cuminti primeam cadou o plimbare spre gara, daca eram foarte cuminti tatal nostru ne lasa sa numaram trenurile. Am fi dat orice pentru o calatorie cu trenul …

Cerul in gara

Am crescut apoi si drumurile mele au respirat in multe gari, mi-am lipit visurile de diverse ferestre si am numarat prea multe peroane goale. Locomotiva mea Thomas m-a parasit intr-o dupa-amiaza plina de aburi, dintr-un peron pe care incepuse sa ninga. Eram ca intr-un film vechi, tremurand dupa o cana imensa de ceai fierbinte cu lamaie – remediul perfect pentru orice inima indragostita.

Un tren m-a despartit de copilarie, alt tren mi-a adus viitorul la picioare. Un alt tren m-a ocolit candva intreaga tara spre munti, amagita langa o fereastra de o voce pe care o credeam langa mine pana la capatul pamantului. M-am urcat in trenuri ce vorbeau alta limba, am coborat in gari cu alti oameni. Trenurile mi-au fost adapost pentru prea multe lacrimi si despartiri.

Cirque du Soleil – Fracs Room Frac and Train Frac and Giulietta

Si atunci am inceput sa urasc trenurile, ele ma duceau departe de tot ce credeam ca imi va apartine etern. Am vrut sa pierd toate plecarile si sa aman toate rupturile cele fara de cuvinte. Am incercat sa opresc clepsidra inainte de plecarea fatidicului tren, sa rescriu sfarsitul cartii adaugandu-i cine stie, poate un … Rendez-Vous … dar nu am reusit niciodata. Ana Karenina nu se salveaza niciodata.

Dar acum am facut pace cu garile si trenurile ei grabite. Cum ai putea fi suparat pe „o micuta locomotiva cu obrajori dulci”, mai ales cand vezi alti obrajori de copil inrosindu-se de bucuria venirii ei? Cum nu te-ai lasa vrajit de cantecul ei alunecand peste frumusetile Austriei? Cum nu ti-ai pune cate-o dorinta in fiecare tunel strabatut printre munti? Am facut pace cu trenurile si nu voi mai fi suparata pe ele nicicand…

Dorinta mea e sa prind si urmatorul tren, ce poarta nr #1 si nu lasa pe nimeni sa uite asta vreodata…